Care industrie muzicală? Ăsta e butic,
Toţi vor să ciupească câte-un pic. Puya

Ce zicea Puya în 2003 e valabil şi azi. Acum câţiva ani se folosea des expresia “industria muzicală”; exista chiar şi o panaramă de festival numit “Premiile industriei muzicale româneşti”. Acum avem Premiile MTV.

“Artiştii” români de top au preluat stilurile comerciale din afară (dance, r&b ş.a.), complet cu videoclipuri de doi bani şi cu versuri care mai de care mai ilogice. Acum nu mai avem Andre şi 3 Sud-Est, avem Activ şi Simplu. Sau, dacă nu-ţi place dance-ul, poţi trece oricând la (pop)rock, cu Bere gratis şi Voltaj.

Să nu uităm de dragii noştri producători de top care îşi fac treaba fără reproş, lansând hit după hit, cu o nesecată originalitate. Aş vrea să-l amintesc aici doar pe stimabilul Marius Moga.

Trecând peste actualele hit-uri de-o lună, ajungem la ceva mai audibil. Chiar în mainstream, dăm totuşi şi de nişte trupe de calitate: auzim câte o Lună Amară, câte un Parazit şi chiar câte un Senzor. Mai avem parte şi de invazia moldovenească, care, exceptând kitch-urile gen O-zone, a adus ceva autentic în peisaj, prin formaţii precum Fără zahăr sau Zdob şi Zdub.

Massmedia

Pe lângă artiştii propriu-zişi, industria ar mai trebui să cuprindă şi nişte publicaţii de profil, nu? Din păcate, singurele reviste notabile ar fi Sunete şi Re:publik, din care ultima nici măcar nu se ocupă exclusiv de muzică. Deci avem o revistă şi jumătate de specialitate, la nivel naţional. Mai sunt şi Clubbing Mag şi Heavy Metal Magazine, dar acestea vizează doar un anumit sector.

Ar mai fi şi site-urile de profil, care se pare că sunt mai dezvoltate decât media tipărită. Sunt câteva portaluri de muzică, dar de remarcat ar fi site-urile specializate pe un anume gen, cu o comunitate activă, cum ar fi nights.ro sau HipHopKulture.

Aş zice ceva şi despre tv şi radio, numai că nu sunt în temă deoarece nu am cablu şi nu deschid niciodată radioul tocmai pentru că ştiu dinainte cum sună cele mai noi hit-uri.

Cât despre concerte şi evenimente, se vede un oarecare progres: formaţiile care pot să cânte o fac live, la concerte plătite. Dacă nu eşti dispus să dai bani ca să asculţi pe cineva, atunci probabil nici nu te interesează dacă face playback sau nu.

Bonus

Două exemple de creaţii ale domnului Moga:

Primul exemplu e cel mai cunoscut, linia melodică a piesei “So fresh so clean” de la Outkast fiind foarte puţin modificată în varianta românească de la Simplu & Cream.

Al doilea e mai puţin cunoscut, dar destul de uşor de sesizat. La fel, Moga a preluat tema melodiei “Supermoves” de la Overseer şi a introdus-o foarte lejer în piesa “Asta e” de la TNT.

Concluzie

Peisajul muzical românesc e unul destul de pestriţ. Avem manele pe care toată lumea le ascultă, dar nu se scrie nimic despre ele; avem copii de 3 ani care îşi urmează visul de a deveni vedetă. Ce ne mai trebuie?