După 8 ore de stat în autobuz, am ajuns sâmbătă dimineaţa la Sala Polivalentă, unde s-a ţinut Campionatul Mondial de Qwan Ki Do 2007. Începuse cu o zi înainte, când au avut loc competiţiile de tehnică individuală şi luptele pe echipe.

Am prins aşadar numai a doua zi, când au avut loc luptele pe echipe a centurilor negre (masculin şi feminin) şi Gala maeştrilor. Pentru prima dată în viaţa mea am făcut parte din galerie şi am ţipat pe acolo pentru echipele României, care până la urmă au câştigat locul I.

Aşa cum la fotbal românii fredonează “Maria” de la Scooter, galeria Italiei fredona refrenul melodiei “Seven Nation Army” de la White Stripes. O altă chestie amuzantă a fost că atunci când lupta echipa Gabon-ului, atât noi cât şi italienii ţineam cu ei.

După ce a avut loc festivitatea de decernare a premiilor, a fost o pauză în care am mers să mâncăm, iar la ora 4 după amiaza a început Gala maeştrilor, un festival al artelor marţiale, curpinzând majoritatea stilurilor practicate în România. Au fost demonstraţii de la Judo şi Ju jitsu până la Capoeira şi Aikido.

Prima demonstraţie a fost cu vreo 70 de copii, care au prezentat diferite tehnici specifice Qwan Ki Do. Au fost demenţiale toate momentele şi au cuprins toate aspectele artelor marţiale (în afară de antrenamentul propriu-zis). Alte momente inedite au fost quen-ul beţivului, demonstraţia cu evantai şi un exerciţiu cu două lanţuri drept arme.

Pe lângă toate acestea, a fost adusă şi o echipă din Vietnam, care a prezentat stilul tradiţional de acolo. Au fost impresionanţi prin viteza şi precizia execuţiei, mai ceva ca în filme:

Înainte de ultimul moment al festivalului, au început tot felul de formalităţi (diplome pentru arbitri, discursuri de la diverşi etc.) care nu erau chiar plictisitoare, dar durau prea mult. Când a primit microfonul, rectorul Universităţii din Vietnam, ca să trezească publicul, a început să cânte Guantanamera - a avut efect!

Deşi nu am dormit timp de 47 de ore (record personal), a fost un spectacol pe cinste.