Nu vroiam să-ţi zic asta în faţă, fiindcă aveam impresia că va fi prea complicat şi că ar putea dura prea mult. Vorba aia, am fost împreună de multă vreme, aproape 5 ani de acum. Da, ştiu, ştiu. Te cunosc foarte bine; panoul tău de control, procedurile de instalare, chiar şi momentele în care te înfurii şi mă iei cu ecranul albastru; ce pot să spun, până la urmă ai ajuns să-mi fii dragă.
Citiţi restul scrisorii aici (engleză). ![]()
Apropo de asta, acum 8 zile (pe 10 iunie adică) mi-am instalat Ubuntu, după o tentativă eşuată. De data asta însă, am reuşit să-l îmblânzesc.

Nu crezi ca e cam exagerata partea cu “ecranul albastru”? Nu cumva acel ecran albastru e din cauza incompetentei tale? Contrar celor crezute de tine si restul utilizatorilor, de cele mai multe ori un SO face crash din cauza programelor terte, nicidecum din cauza structurii lui. Nu o lua ca pe o jignire. Mult succes la invatat programare! Vei avea nevoie pe Linux de asta, chiar si pentru trebuir marunte, gen ascultarea unui MP3 sau vizionarea unui film.
În primul rând, îţi lipseşte simţul umorului.
În al doilea rând, vorbeşti prostii, cel puţin despre distribuţia Ubuntu, care are integrate atât un player pentru fişiere audio, cât şi pentru vizionarea filmelor. Nici una din aceste activităţi nu a necesitat vreo cunoştinţă de programare.
Pai pune un o eticheta acolo langa “COMENTARII” sa scrie mare ca trebuie sa ai si umor atunci cand scrii ceva. Eu cred ca ai instalat Linux doar asa, sa boot-ezi in el cand vin prietenii tai pe la tine si sa pari hardcore. Nu stiai ca Ubuntu e versiunea Linux pentru nubzari? Nu am zis-o eu, nu a zis-o Microsoft, ci chiar utilizatorii avansati de pe diferite forumuri ce au legatura cu Linux.
1. Referitor la faza cu umorul, trebuia să-ţi dai seama că scrisoarea era o glumă şi să o iei ca atare. În fine.
2. Da, ştiu că e versiunea “pentru popor”, aşa că n-am cu ce să mă dau mare, dar nu înţeleg de ce te apuci să faci presupuneri nefondate, în ceea ce priveşte o persoană pe care n-o cunoşti.
“Nu stiai ca Ubuntu e versiunea Linux pentru nubzari?”
@Catalin: desigur. Stimabililor _utilizatori de pe diferite forumuri ce au legatura cu Linux_ le sugerez sa invete Linux (sic!) mai bine si sa lase prejudecatile fata de Ubuntu/distributia X deoparte. Asta ca sa nu spun “STFU, you ignorant and insolent 1337-wannabee snobs!”
In fine. Discutiile Windows vs. Linux ma obosesc la culme. Folositi ce va place, copii. Si nu mai fiti atat de inversunati cand auziti pareri de genul “Wah, Windowz suge!” sau “Ca sa folosesti Utubnu trebuie sa fii uber mega haxx0r pe partea de Perl/bash/C/mumu” sau “Bai, deci Vista este cel mai super mega ultra genial si Linux este o mizerie!!!1″ sau “Mac OS X este cel mai avansat sistem de operare de pe planeta. Restul sunt fie niste mizerii instabile, fie niste jucarii pentru pusti care se cred cool” sau…
Mersi, Vic.
Fight! Fight! Fight! Fight!
(sau am venit prea tarziu
?)
Ai ajuns prea târziu.