Întru discontinuitatea foarte caracteristică acestui blog, vă prezint câteva dintre cele mai interesante căutări efectuate pe Google, în urma cărora s-a ajuns pe acest site:
Colţul problemelor sexuale
lesbiene in calduri - asta defapt nu prea ar fi o problemă, mai ales la ce frig e afară în ultimele zile.
ma deranjeaza k nu e virgina - oricine ar fi deranjat când şi-ar da seama că păpuşa gonflabilă pe care tocmai a cumpărat-o nu e tocmai nouă.
conspiratia carnii - aici e o chestie interesantă. Considerând psihologia nevrotică, acest concept ar putea completa definiţia dihotomiei ancestrale dintre Biserică, Sindromul Complexul lui Oedip şi Marilyn Manson. De studiat…
cum sa ai succes la femei - Termină cu păpuşile gonflabile!
Colţul gândurilor aleatorii
fumatul este un instinct animalic - s-ar putea să ai dreptate. Dacă stăm să ne gândim, maimuţele nu fac nimic altceva toată ziua decât să ruleze joint-uri din frunze de bambus.
ma gandesc la u - şi eu la tine, iubiţel, dar în acelaşi timp mă gândesc că ar trebui să-mi găsesc un tip care nu se confesează unui motor de căutare.
chestii adevarate de pus la status - hai că pot să te ajut cu o idee: “Petrec prea mult timp pe mess. Cineva să-mi taie netul!”
cum sa te destepti - Urmărind acest blog ar putea fi un prim pas, deşi deşteptăciunea este în mare parte o chestie înnăscută.
Vezi şi episodul 2.
Dacă nu vrei să pierzi niciun articol, abonează-te (e gratis).
