Nişte îmbunătăţiri pe site

Astăzi m-am jucat prin codul acestui site şi am adus câteva îmbunătăţiri, mai mult sau mai puţin semnificative:

  • În dreapta fiecărui comentariu apare un avatar, fie unul generat automat, fie unul ales folosind Gravatar.
  • Pe butonul din address-bar apare un feed-link în plus, în funcţie de tipul paginii: feed pentru comentarii pe paginile de articole, feed cu articolele dintr-o anumită categorie pe pagina categoriei respective etc. Asta se face printr-un plugin care va fi gata în curând. :-$
  • Blogroll-ul se află acum pe o pagină separată, pentru a face loc plugin-urilor pentru Wordpress dezvoltate de mine. B-)
  • Doar pentru utilizatorii de Firefox: #abonare, #rampa, #twitter, #comentarii. ;)
  • Citind tutorialul lui Eugen despre schimbarea permalink-urilor, m-am hotărât să-i urmez sfatul.

Luptând cu morile de vânt (google keywords 2)

E timpul pentru încă un rând de râsete pe seama internauţilor pierduţi în ciber-spaţiul numit Google:

Logici fără cusur

cum sa fac bani gratis - Nimic nu e gratis, nici măcar banii.

mass de scris la status - Orice mass poate fi scris la status (şi e recomandat).

ce tasta tastezi - Orice tastă pe care o vei tasta va fi tastată, dacă o tastezi ferm şi hotărât.

Citeşte în continuare…

Pauză de gândire

În ultima vreme observ că, în ceea ce priveşte acest blog, petrec mai mult timp făcând orice altceva decât scriind pe el. Aşa că am decis să iau o pauză pentru a-mi restabili priorităţile şi a-mi regăsi echilibrul. levitaţie

Aşadar, sărbători fericite tuturor celor care ajungeţi pe aici din greşeală sau intenţionat şi ne vedem când ne-ntâlnim! :)

Nevoile pestriţe ale populaţiei (google keywords 1)

Întru discontinuitatea foarte caracteristică acestui blog, vă prezint câteva dintre cele mai interesante căutări efectuate pe Google, în urma cărora s-a ajuns pe acest site:

Colţul problemelor sexuale

lesbiene in calduri - asta defapt nu prea ar fi o problemă, mai ales la ce frig e afară în ultimele zile.

ma deranjeaza k nu e virgina - oricine ar fi deranjat când şi-ar da seama că păpuşa gonflabilă pe care tocmai a cumpărat-o nu e tocmai nouă.

conspiratia carnii - aici e o chestie interesantă. Considerând psihologia nevrotică, acest concept ar putea completa definiţia dihotomiei ancestrale dintre Biserică, Sindromul Complexul lui Oedip şi Marilyn Manson. De studiat…

cum sa ai succes la femei - Termină cu păpuşile gonflabile!

Citeşte în continuare…

Adsense is in, nofollow is out

Am inserat un pătrat de reclame de la Google în sidebar ca să mă amuz, gândindu-mă la carul de bani pe care îl voi face cu ajutorul lui. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru Audi TT şi am văzut că s-a lansat şi generaţia a doua. :-?

Audi TT

A doua chestie pe care am făcut-o a fost să instalez o extensie numită NoFollow Free. Practic, asta înseamnă că dacă ai cel puţin două comentarii pe acest blog, motoarele de căutare vor urma link-ul spre site-ul tău, ridicându-i puţintel poziţia în indecşi. Am făcut asta pentru că nu mă doare mâna şi ştiu că e mai plăcut să comentezi pe astfel de site-uri. ;)

Povestea merge mai departe

Mai ştiţi concursul de pe bloggeri.ro la care am participat?

Am primit un premiu special de la Orădeanul ce a constat în domeniul scribu.net + găzduire pe un an. Mersi fain! :D

Mulţumesc de asemenea şi comunităţii nimic.org pentru cele două luni de găzduire şi vă urez izbândă în războiul cu plagiatorii de la voce.ro.

Topul comentatorilor

Având acces la baza de date a blogului şi folosindu-mi super-puterile de interogare SQL dobândite la cursul Oracle, am compilat o listă cu cei mai activi comentatori de pe-aici:

11 	8Hz
10 	punct
9  	theStick
8 	Androv
7 	aalias
7 	annk

Mulţumesc pentru opiniile prezentate şi chiar pentru discuţiile care au reieşit pe marginea unor subiecte. :)

PS: Dacă nu poţi să postezi comentarii trimite-mi un mail la scribu [@] gmail [.] com

Schimbări

Am renunţat la vechiul titlu, în parte deoarece crea oarece confuzii: căutau unii tot felul de chestii trendy: “cum să fii trendy”, “comentări trendy”, “trendy flash”, “cum să facem hainele trendy” sau chiar “ce înseamnă trendy”.

Acesta este un blog personal, de tip mozaic ar zice unii. Nu mă consider trendinez, deci n-ai să găseşti trendy-shituri pe aici.*

Aşa…cum îţi place noul logo? :)

_____
*Poate conţine urme de ironie servite culturii pop.

Cum să nu comentezi pe un blog

DiK Ii FaIn Sa FiI RaPpEr Ca AcOlO ItI puI Sa Arati Ca 50 Cent;) ,Da SkAtEr Ii NaShPa SaTi Pui FeTuRi

Comentariu primit de la “RaPpErU”, referitor la şireturile late.

Am auzit şi eu de leetspeak, dar asta e chiar aiurea.

După cum se poate observa, am fost acceptat în comunitatea nimic.org \:D/ Până mă fac comod pe aici, uite un articol despre campania LoganKissFM pe care aş fi vrut să-l scriu eu.
Page 1 of 212»