Prin atacuri vehemente la adresa conducerii ministerului, cotidianul în cauză prezintă doar punctele de vedere ale unui grup de interese politice. Din acest grup fac parte Cătălin Croitoru (membru al Partidului Democrat - Liberal şi lider al Federaţiei Educaţiei Naţionale), Ştefan Vlaston (din partea ONG ,,EDU CER”) şi Florina Rogalski (autor de manuale), dar şi Gheorghe Rădulescu (Asociaţia ,,EDU CER”) - foarte activ într-un alt cotidian - şi Mihaela Gună (din partea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi). Aceste persoane şi-au împărţit teme de atac şi denigrare a demnitarilor şi a Ministerului Educaţiei, dar şi a celor 900 de cadre didactice care au participat la elaborarea subiectelor pentru examenul de bacalaureat.

Azi am dat, din întâmplare, peste o reacţie la o ştire recentă conform căreia nişte părinţi au cerut ca profesoarele să se îmbrace deocheat, pentru a atrage elevii spre “materiile neatractive”.

Deci, nu mai ne trebuie experienţă pedagogică, cultură şi informaţie actualizată, inter-relaţionare între profesori şi elevi în şcolile româneşti ci ne trebuie metode complexe de erotizare ale elevilor noştri. Păi e mai uşor asta de făcut decât să studiezi. Te duci în primul sex shop, îţi iei fustă de latex mulată pe corp, pantofi cu tocuri cui de 10-13 cm, un parfum îmbătător, vezi 10 filme porno şi înveţi gesticulaţie profesionistă…şi apoi…toţi vor învăţa matematică mai bine sau se vor masturba în veceu în recreaţie?

Apropo de asta, profesorul meu de română a spus de mai multe ori următoarele (citat aproximativ):

Cel mai mult îmi place perioada bacalaureatului…atunci e singura perioadă când sunt băgat în seamă, ca profesor.

Majoritatea oamenilor (sau cel puţin aşa spun statisticile) cred într-o divinitate atotputernică, numind-o Dumnezeu, Alah, Ceauşescu etc. şi sunt convinşi că religia lor e cea adevărată.

Alţii, poate la fel de numeroşi, dar necuprinşi în statistici, cred în bani, după principiul că banul înseamnă, în esenţă, valoare. Aşadar, toată viaţa lor gravitează în jurul acestuia.

În sfârşit, unii cred în numere, în dovezi empirice, declarându-se atei şi proslăvind raţiunea. Preoţii acestei credinţe nu sunt alţii decât oamenii de ştiinţă.

Desigur, ar mai fi şi alte chestii în care mai cred oamenii, dar, la un moment dat, oricare dintre aceştia ar putea suferi o mare deziluzie: Dumnezeu, chiar dacă există, s-ar putea să nu prea-i pese de noi; banii nu înseamnă neapărat valoare; ştiinţa nu e decât o religie ascunsă în spatele raţiunii. Astfel, pot ajunge nihilişti.

În loc de concluzie, o melodie foarte… conformistă:

(The Blanks - Charles in Charge)

BRANCUSI era pe locul 2 (doi) la 300 (trei sute) de voturi distanta de Picaso dar a fost depunctat cu 2000 puncte initial pe motiv ca era votat masiv din Romania. Trimite link-ul la toti prietenii tai. Voteaza si TU. Sa le aratam ca ne pasa de artistii nostri, sa le aratam ca suntem ROMANI. ia doar 30 secunde (acum e pe locul 13 => inca poate fi salvat)

Ok, deci aţi înţeles: Hai să-l votăm pe Brâncuşi, nu pentru meritul artistic, ci pentru a le arăta britanicilor că suntem români, că suntem cei mai tari! Ca şi cum am fi la fotbal şi ar trebui ca noi, cei care stăm precum cartoafele pe canapele, să-i batem pe ceilalţi.

Personal, nu văd rostul unui asemenea clasament al “publicului”, din moment ce mai mult ca sigur vor fi şi alţii care să-şi voteze compatrioţii, dintr-un prostesc orgoliu naţional.

Nu înţeleg de ce internauţii autohtoni au impresia că toate defectele unei persoane au drept cauză naţionalitatea română. Adică dacă eu sunt leneş, e mai probabil să fiu leneş pentru că sunt român sau pur şi simplu pentru că aşa sunt eu?

Ceea ce nu înţeleg e de ce au majoritatea internauţilor impresia că numai românii sunt aşa şi pe dincolo? Ce, numai aici e corupţie, delăsare şi restul? Având psihologia asta de toţi compatrioţii mei sunt nişte idioţi; numai eu sunt mai breaz, nici n-o să ajungem prea departe.

Ce mă deranjează însă e atitudinea de victimă a celor din generaţia dumnealui: Ce nefericiţi suntem noi - aşteptăm de 18 ani să vină tinerii să ne elibereze de comunişti de la putere. Noi nu putem să facem nimic că suntem prea neajutoraţi în faţa lupilor corupţi.

Hai, mai repede, că nu mai suportăm să fim trataţi ca oile ce suntem!

[...] traiesc intr-o tara in care generatia de 18 ani, cea care ar trebui sa schimbe totul, este descrisa de profesorii de facultate ca fiind de departe cea mai cretina intalnita pana acum.

Si prin ‘cretina’ inteleg exact asta: lipsa de IQ, lipsa de cultura generala, lipsa de interes fata de semeni si lipsa de interes pentru cauze nobile, altele decat gagicareala, mistocareala si trendineala. Lipsa de orice trasatura de umanitate - nu in mod absolut, dar din pacate in mod general.

O, dar ce se întâmplă? Tinerii noştri sunt nişte distruşi. Cum de s-a putut întâmpla una ca asta? Se poate să fie cumva şi din cauza atitudinii pe care o proiectăm asupra lor? Imposibil!

Te-ai întrebat vreodată de ce ai avut în orar până în clasa a 10-a ore ca muzică şi desen? Adică, la ce te ajută, mai ales toate lecţiile alea despre istoria muzicii sau a picturii? Că până la urmă e tot aia, în esenţă.

Spre exemplu, muzica ce se ascultă azi nu e diferită esenţial de cea de acum 200 de ani pentru că acum, ca şi atunci, exprimă sentimente umane, numai că într-o altă formă, adaptată epocii. Evoluează doar instrumentele şi ritmurile, dar ideea e aceeaşi. Atât maneliştii de azi cât şi lătarii de ieri le zic tot de veselie, de dor sau de supărare. La fel, compozitorii de muzică cultă de atunci au devenit artiştii electronica de acum.

Pe de altă parte, acum 200 de ani nu exista rock-ul şi cu atât mai puţin punk-ul pentru că nu exista nici măcar chitara electrică. Astfel, spectrul emoţiilor ce puteau fi exprimate prin muzică a fost completat cu sentimentul rebeliunii, al refuzului integrării în societatea curentă sau al disperării violente.

La fel se pot analiza şi artele plastice: au evoluat mult de la palidele reprezentări din epoca medievală, trecând prin renaştere şi până la ultimele curente avangardiste. Însă, cu te ajută această dezvoltare şi diversitate? Dacă nu simţi nicio diferenţă între un tablou de-al lui Rubens şi posterul celui mai nou film de vară, probabil nu te ajută cu nimic.

Arta nu îţi aduce niciun beneficiu material (decât dacă eşti în breaslă), dar te poate ajuta să uiţi, să-ţi aminteşti, să te bucuri, să te întristezi, să găseşti înţelesuri acolo unde nu sunt sau să vezi lumea din altă perspectivă.

În plus, la fel ca jurnaliştii, poţi suferi datorită opiniilor prezentate pe blog. Vezi numai cazul lui Constantinof, care a fost exmatriculat din cauza criticilor aduse liceului în care învăţa.

Blogging-ul nu te face mai deştept. Dacă ai IQ-ul negativ, poţi să scrii pe 10 bloguri şi tot degeaba - tot un idiot rămâi. Scriind de multă vreme, poţi căpăta o oarecare experienţă, dar nicidecum inteligenţă sau isteţime. La un moment dat poţi să ajungi “deştept” având un blog, adică arogant şi plin de fumuri, dar asta nu e o calitate, de obicei.

Legat de acest aspect, citind bloguri nu capeţi cultură generală. Te instruieşti mergând la şcoală, citind cărţi, urmărind documentare, nu citind pe net păreri subiective ale unei persoane cu sarmale din topor…vroiam să spun cu posibile tulburări psihice.

Blogging-ul nu-ţi dă un simţ al umorului. Aceasta este iarăşi o calitate înnăscută, care poate fi dezvoltată conştient, dar nu prin bloguri. Poţi petrece mult timp pe site-uri de divertisment, care sunt în floare, mai ales la noi, dar nu poţi învăţa să fii amuzant astfel.

Generalizând, blogging-ul în sine nu te face mai interesant, mai sexy sau mai sociabil. Se poate întrezări aşa ceva prin felul în care scrii, dar asta presupune să ai deja acea însuşire. Nu încerca să disimulezi, pentru că un cititor avizat poate vedea dincolo de cuvinte şi îşi poate da seama dacă eşti autentic sau nu.

Cu un blog te poţi face auzit, dar tot tu eşti cel care vorbeşte, nu altcineva.

Deşi blogurile au revoluţionat felul în care te poţi exprima online, viaţa rămâne în cea mai mare parte offline. Aşa că poţi să fii o mare vedetă pe net, dar să fii un nimeni în lumea reală. Sau invers.

Într-un articol intitulat Sex, IQ & ET: How We Got Big Brains se explică cum a evoluat creierul omului, datorită selecţiei naturale. Rezumatul ar fi cam aşa:

Un mascul cu o minte dezvoltată avea şanse mai bune de supravieţuire, deoarece reuşea să adune mai multe resurse pentru a-şi întreţine creierul (organ foarte sensibil şi mare consumator de energie). Însă, pentru că nu îşi putea expune creierul pur şi simplu, şi-l etala prin diverse aptitudini: limbaj, creativitate, abilităţi muzicale, umor etc. Astfel, femela putea “măsura” cât de dezvoltat intelectual era masculul respectiv.

Aşadar, cu cât demonstrai mai bine aceste abilităţi, cu atât aveai mai mari şanse să-ţi găseşti o pereche mai bună.

Oare mai e valabil şi în zilele noastre? Eu cred că da. Tu?

Treceam prin centrul prea interesantului oraş numit Suceava şi am observat că de ceva vreme “the cool kids” se adună exact lângă Casa de Cultură A Sindicatelor. În această bisericuţă a copiilor cool se ascultă drum&bass, se poartă haine “urbane” etc.

Uite alte exemple de bisericuţe comune pe la noi: manelişti, rapperi, rockeri, houseri, punkeri ş.a. Ce au toţi aceştia în comun? Sunt tineri care sunt definiţi doar de unul din aceste etichete; care văd lumea doar prin prisma grupului de care aparţin.

Poate sunt eu mai eclectic, dar cred că viaţă nu se rezumă numai la gaşca de prieteni sau la genul de muzică pe care îl asculţi. De aici şi titlul articolului: în loc să adopţi o subcultură oarecare, de ce să nu-ţi faci propria subcultură, care să înglobeze toate ariile tale de interes?

Ideea a pornit de la faptul că internetul este o sursă inepuizabilă de entertainment, în care poţi să te laşi pierdut toată viaţa.