Religia ca fenomen natural

Am mai văzut un TED talk foarte interesant despre religie, ca fenomen natural, ţinut de Dan Dennett.

Pe scurt, acest nene zice că religia este un fenomen natural şi aseamănă diferitele religii cu organisme ce se supun legilor evoluţiei: fiecare caută cu orice preţ să supravieţuiască; unele specii dispar, apar altele noi etc.

De asemenea consideră că elevii ar trebui să înveţe câte ceva despre fiecare religie de pe glob, nu să asculte aceleaşi predici plicticoase 10 ani la rând.

Desigur că el spune mai frumos chestiile astea, aşa că urmăriţi clipul.

The Lucifer Principle este încă un blog românesc controversat, care se întâmplă să mă ungă la suflet, dacă înţelegeţi ce vreau să zic. (via l3st)

Crede şi nu te mai codi atâta!

Dacă pornim de la premisa că toţi oamenii cred în ceva, atunci ar însemna că găsirea crezului personal e o etapă obligatorie în dezvoltarea individului.

Majoritatea oamenilor (sau cel puţin aşa spun statisticile) cred într-o divinitate atotputernică, numind-o Dumnezeu, Alah, Ceauşescu etc. şi sunt convinşi că religia lor e cea adevărată.

Alţii, poate la fel de numeroşi, dar necuprinşi în statistici, cred în bani, după principiul că banul înseamnă, în esenţă, valoare. Aşadar, toată viaţa lor gravitează în jurul acestuia.

În sfârşit, unii cred în numere, în dovezi empirice, declarându-se atei şi proslăvind raţiunea. Preoţii acestei credinţe nu sunt alţii decât oamenii de ştiinţă.

Desigur, ar mai fi şi alte chestii în care mai cred oamenii, dar, la un moment dat, oricare dintre aceştia ar putea suferi o mare deziluzie: Dumnezeu, chiar dacă există, s-ar putea să nu prea-i pese de noi; banii nu înseamnă neapărat valoare; ştiinţa nu e decât o religie ascunsă în spatele raţiunii. Astfel, pot ajunge nihilişti.

În loc de concluzie, o melodie foarte… conformistă:

(The Blanks - Charles in Charge)

Totul este o conspiraţie!

Toma, necredincioşii

Ca toată turma, m-am uitat şi eu la Zeitgeist, the Movie (mersi Ştef), un “documentar” despre mai multe presupuse conspiraţii, printre care creştinismul şi atacurile din 11 septembrie. E foarte interesant şi a stârnit multe reacţii din partea maselor.

Deoarece eram curios să văd cum reacţionează o faţă bisericească la ideile susţinute în film, l-am rugat pe profesorul meu de religie (care este preot) să-mi explice o chestie: De unde provin asemănările dintre povestea lui Iisus şi cea a altor figuri mitice dinaintea sa, cum ar fi zeul egiptean Horus?

Răspunsul care mi l-a dat suna cam aşa: Există un fir al conştiinţei ce a rămas în istorie, deoarece la început oamenii trăiau în strânsă comuniune cu Dumnezeu şi, într-un mod ciudat, li s-a însuflat dinainte povestea ce avea să se întâmple la momentul potrivit. Astfel, creştinismul nu a evoluat din alte credinţe păgâne, ci a fost mai degrabă prevestit de acestea.

Citat aproximativ: “La început, omul s-a aflat în apropierea lui Dumnezeu [...] Există un fir primordial al conştiinţei care a fost diluat prin păgânism.”

Ultrascurte

A început RoBloggers Survey 2007.

Andreiard a revenit, mai solitar ca niciodată.

Tu ce înţelegi prin “mântuire obiectivă”? :|

Conform acestui articol, unii oameni de ştiinţă şi clerici din America s-au decis, în ciuda diferenţelor, să acţioneze împreună pentru combaterea încălzirii globale. Bine că măcar acum au luat hotărârea asta.