Bazar vs. Mall

Ieri am fost în proaspăt inauguratul Shopping City Suceava, după care am vizitat veşnicul Bazar, care se află la o staţie de autobuz distanţă.

Comparând cele două amplasamente comerciale, am putut observa următoarele diferenţe: Micii din bazar sunt înlocuiţi în mall cu KFC, manelele şi colindele lui Fuego cu melodii de discotecă, betonul găurit cu gresia lucioasă şi aleile înghesuite cu spaţii largi. Desigur că şi preţurile au fost “actualizate”.

În rest, nimic deosebit: aceleaşi produse ca în restul centrelor comerciale din oraş. Se poate spune că Shopping City e un bazar vestic, mai civilizat, iar Bazar-ul e un mall balcanic, în stil românesc. Depinde de fiecare ce preferinţe are în privinţa ambalajului, deoarece conţinutul e acelaşi, în esenţă.