Te-ai gândit vreodată că, atunci când e vorba de reproducere, capacităţile creierului sunt poate cele mai importante?
Într-un articol intitulat Sex, IQ & ET: How We Got Big Brains se explică cum a evoluat creierul omului, datorită selecţiei naturale. Rezumatul ar fi cam aşa:
Un mascul cu o minte dezvoltată avea şanse mai bune de supravieţuire, deoarece reuşea să adune mai multe resurse pentru a-şi întreţine creierul (organ foarte sensibil şi mare consumator de energie). Însă, pentru că nu îşi putea expune creierul pur şi simplu, şi-l etala prin diverse aptitudini: limbaj, creativitate, abilităţi muzicale, umor etc. Astfel, femela putea “măsura” cât de dezvoltat intelectual era masculul respectiv.
Aşadar, cu cât demonstrai mai bine aceste abilităţi, cu atât aveai mai mari şanse să-ţi găseşti o pereche mai bună.
Oare mai e valabil şi în zilele noastre? Eu cred că da. Tu?

