Pe măsură ce tehnologiile ce stau la baza Internetului evoluează, apar servicii online din ce în ce mai performante şi mai specializate. Aşa se întâmplă cel puţin în cazul aplicaţiilor grafice:
Photoshop Express (editarea fotografiilor) - Spre deosebire de alte aplicaţii de modificare a imaginilor, aceasta se axează în principal pe fotografii, adică imagini realizate cu o cameră foto şi oferă o sumedenie de opţiuni în acest scop, cu rezultate cel puţin respectabile.
Vector Magic (crearea imaginilor vectoriale) - Nu numai că e singura aplicaţie de acest gen de pe web, dar rezultatele sunt mult superioare celor obţinute cu programe consacrate, cum ar fi Corel Draw sau Adobe Illustrator. Am mai pomenit de el când vorbeam despre vectori.
Fontstruct (crearea de fonturi) - Deşi au mai existat servicii care au încercat aşa ceva, nu se compară cu posibilităţile oferite de această aplicaţie. Cu o interfaţă bine gândită şi rapidă, e o jucărie bună pentru oricine vrea să-şi facă propriul font, fără prea multă bătaie de cap.
Având în vedere posibilităţi tehnice din ce în ce mai largi şi ţinând cont de avantajele folosirii unui serviciu online, spre deosebire de un program ce trebuie instalat pe propriul computer, sunt sigur că majoritatea aplicaţiilor se vor muta treptat pe web.
Dacă nu vrei să pierzi niciun articol, abonează-te (e gratis).

